Mihail Sadoveanu este un scriitor cu individualitate distincta in literature romana si universal. Este un realist cu viziune romantica si un romantic ce aduce detalii ca un realist, un contemplativ.
Scriitorul evoca istoria unui popor, dandu-i dimensiuni mitice, individualizand-o. El estein primul rand un povestitor, iar povestirea capata rezonante de poem sau balada, pastrand accente de revolta si un profund sentiment de nemultumire, generat de nevoia de libertate. In acest sens, descoperim tendinta de retragere in trecut, si de rezistenta in fata civilizatiei (“Hanu Ancutei”, “Tara de dincolo de negura”).
“Hanu Ancutei”,una dintre marile scrieri ale lui Mihail Sadoveanupoate fi tratata ca un mini-roman cu noua capitole. Insa aceasta este construita prin procedeul povestirii in rama, dupa modelul “Deccameronului” lui Boccaccio. In povestirea-cadru se fixeaza momentul, locul si circumstantele ce i-au adus pe toti lociutorii la han.
Unul din aspectele pe care le putem remarca in aceste povestiri este gradul de implicare al naratorilor. Fiecare istorisire are ca povestiror un alt personaj ce vine in lumina focului si participa la “turnirul narativ”.
Fie ca sunt naratori personaj sau naratori martori, discursul narativ va fi in totdeauna present, predominand fiecare in functie de povestitor, la fel putem distinge reactia ascultatorilor, tinand cont de acelasi criteriu, si aume tipul naratorului. De asemenea, putem observa in fiecare capitol (mai mult sau mai putin), o scurta caracterizare a celui ce vine in lumina focului pentru a-si face cunoscuta intamplarea.
Cum era de asteptat, acest volum de povestiri isi are inceputul prin prezentarea timpului si spatiului. Aici apar cele trei nivele tmporale: timpul auctorial, timpul narativ si timpul evenimential. Timpul auctorial este timpul autorului. Timpul in care este scrisa povestirea. Aceasta capodopera a naratiuniiromanesti, a fost tiparita in 1928. Timpul narativ, timpul in care se petrec intamplarile la Hanu Ancutei, este unul mitic, de povste:” intr-o toamna aurie”, “ intr-o departata vreme”. Timpul evenimential timpul in carese petrec intamplarile povestite, depinde de fiecare povestitor, in general, n timpul in care erau tineri. Locul unde se povesteste estehanu care are un rol symbolic. El este vazut ca o cetate, este umanizat, personificat si reactioneaza la miezul noptii cand da tarcoale cel rau. Hanul este mitic, fabulos; el apartine legendei.
Mihail Sadoveanu stie cum sa pastreze interesul cititorilor cititorilor, acesta find si unul din motivele pentru care nu a pus un prea mult accent asupra descrierii hanului in acest prim capitol. Initiatorul “turnirului narativ” este comisul Ionita. Complexitatea istorisirii este redusa fara a diminua, insa, farmecul acesteia. Razesul se dovedeste a fi un personaj-narator. In ceea ce priveste reactia ascultatorilor, nu este specificat nimic deosebit, insa din interesul celorlalti de a asculta si o a duoa intamplare povestita de comis, putem deduce o impresie pozitiva lasata de acesta in fata „ publicului”. Capitolul „ Iapa lui Voda” are cel mai greu rol din acest volum si anume sa initieze urmatoarele opt povestiri, sa capteze atentia si curiozitatea cititorului. Autorul asigura aceste lucruri prin fraza de incheiere a acestui capitol:”S-acuma sa mai primim vin in ulcele si sa incep alta istorie pe care demult vroiam sa v-o spun.”
Neculai Isac este personajul narator al celei de-a patra povestire. Acesta va istorisi o intamplare pe care a patit-o chiar el, dar de data aceasta (si pentru prima oara) va vi una de dragoste. Poate acesta este si motivul pentru care „Fantana dintre plopi” are un impact atat de mare asupra ascultatorilor, sau poate doar prin natura ei ets e o poveste foarte emotionanta. Acest nou tip de istorisire ii uimeste pe toti, lasand sa se vada reactiile lor pe fata fiecaruia. In fata unei asemenea povesti tragice „ am ramas tacuti si uimiti”, aflam de la naratorul principal, „ numai comisul Ionita mormai ceva si se uita cu fudulie in juru-i.” In finalul acestui capitol o urma de melancolie s-a asternut, o pauza de revenire a fost necesara si o reaprindere a focului.
In viziunea lui Sandoveanu, civilizatia Ardealului este o civilizatie net superioara celei din occident, pentru ca oamenii sunt niste arhetipuri ce nu s-au lasat schimbate de vreme. Este o lume de legenda, care desi primitiva, este un ascendent asupra tuturor civilizatilor europene. Consider ca Sadoveanu a creat acest tip de povestiri pentru ca nu dorea ca lumea sa se schimbe, nu dorea ca modernitatea sa isi puna amprenta asupra acestui stil de viata, care la prima vedere pare lipsit de griji si probleme.
„Eroii nu povestesc spre a-si usura sufletul, ori spre a reda viata; ci pentru a se sustrage vietii si mortii”.(Nicolae Manolescu-„Imaginarul sadovenian”).
„Hanul Ancutei”, considerata „capodopera de la rascruce”, este un volum de povestiri unificate de rama narativa a hanului, ca un loc al povestirii, si a toamnei imbelsugate, ca timp privilegiat al povestirii. Volumul constituie un exemplu de arta narativa, de impletire a mai multor stiluri in acelasi spatiu si intr-un timp fara secunde, ore, zile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu